Femeia cu barbă – o insultă la adresa speciei umane
Fac parte din acea categorie de oameni care cred că dincolo de ceea ce se vede mai există ceva. Lumea în care trăim este o expresie a uneia mai subtile, este rezultatul unor forţe care deşi nu ne apar în faţa ochilor, sunt mai puternice decât materia. La nivel uman, asta se traduce prin a spune că fiecare dintre noi este autorul propriului destin. Toate gândurile, emoţiile, dorinţele şi aspiraţiile mai mult sau mai puţin ascunse creează o realitate în totalitate conformă cu ele.
Nimic din ce trăieşti în acest moment nu este străin de tine, chiar dacă nu înţelegi asta acum. Dacă nu m-aş ghida după asemenea principii, n-aş putea să găsesc un sens pentru viaţa mea. Nu pot să rămân la stadiul superficial în care să spun că povestea cu Thomas Neuwirth, alias Conchita Wurst, este doar o distracţie. Pentru că modul în care se prezintă acest personaj e departe de a rămâne un simplu divertisment.
Orientarea sexuală a unei fiinţe umane, până la urmă, este sinonimă cu orientarea vieţii ei. Pentru că, aşa cum am mai spus de multe ori, energia sexuală este energia vieţii, şi de aceea este cea mai importantă. Singurul mod în care sexualitatea te poate ajuta să evoluezi este acela de a o folosi ca mijloc pentru asta. Presupune să fii perfect conştient de ceea ce trăieşti şi să îndrepţi la voinţă energia respectivă către scopul spiritual.
Atunci când sexualitatea este complet scăpată de sub control, energiile sunt pervertite şi terfelite într-o mlaştină a desfrâului. Fiinţele n-au nicio orientare şi nu pot ieşi dintr-un orizont al scopurilor mărunte, meschine. Sunt foarte uşor conduse în toate direcţiile, pentru că atunci când nu ai niciun scop, se găseşte întotdeauna altcineva care să-ţi spună ce să faci. Şi vei face ce vrea acela, nu ce vrei tu.
Societatea în care trăim, din păcate, este din ce în ce mai viciată. Sexualitatea pluteşte în derivă, între puritanismul extrem şi libertinismul deşănţat. Polarităţile nu mai au nicio noimă. Cui îi pasă dacă eşti bărbat şi vrei să te dai femeie? E o lume liberă, poţi să faci ce vrei. Dar se întreabă cineva ce semnificaţie are faptul că te-ai născut într-un trup de femeie, respectiv de bărbat?
Sigur, asta ar presupune să îţi dai seama că dincolo de trupul tău vizibil mai ai şi un suflet care, aşa cum a venit pe această lume, într-o zi cu siguranţă va pleca. Şi unde se va duce? Ce va face? Dacă te trezeşti atunci că, deşi nu mai ai trup, eşti cât se poate de viu? Dacă poveştile cu îngerii din lumea de dincolo sunt adevărate? Mie mi se pare că pariul lui Pascal e la fel de valabil şi în zilele noastre, şi cu atât mai mult avem nevoie de el.
Faptul de a crede în Dumnezeu nu e decât începutul. Pentru că asta implică să cauţi noima lucrurilor în toată viaţa ta, să înţelegi sensul tuturor conjuncturilor în care te afli. Tot ceea ce eşti, tot ceea ce te înconjoară, sunt simboluri. Toată savoarea şi fericirea vieţii constă în descoperirea acestui joc, la finalul căruia ar trebui să afli cu adevărat cine eşti. Orice altceva ai face, fără această integrare şi fără acest scop mi se pare pierdere de vreme. Eu una, când mă fură valul şi ies din fascinaţia căutării, mă simt pierdută, mă umple o asemenea stare de gol şi jale încât sunt nevoită să fac ceva să-mi revin. Şi încep din nou să caut.
Nu mă deranjează că un bărbat, într-o anumită etapă a evoluţiei sale, alege să se îmbrace în haine de femeie. Asta îl poate ajuta să se apropie de principiul feminin care este la fel de viu în el, ca bărbat, ca şi într-o femeie. Dar, din păcate, dacă rămâne la nivelul fustelor, nu-şi va descoperi esenţa. Şi cu atât mai puţin n-ar trebui să fie luat ca exemplu de o omenire năucită de lipsa oricărei orientări autentice.
Încercarea de a genera mai multe genuri, pe care o vedem tot mai des astăzi – homosexuali, transsexuali, travestiţi etc – este sortită eşecului, la fel ca orice lucru care nu e natural. Un întreg univers, a cărui dimensiune nu o putem nici măcar concepe, funcţionează pe principiul polarităţilor. Oricât am încerca să mărim numărul polilor magnetici, ei vor fi tot doi. Oricâte asemenea anomalii vom căuta să construim, ele vor tinde să se definească tot în raport cu cei doi, singurii autentici.
Un criteriu după care putem verifica este capacitatea creatoare. Poţi să fii tolerant, să zicem, cu privire la nevoia oamenilor de a forma cupluri homosexuale. Oricum, atunci când ei doresc să procreeze, se vor lovi singuri de limitarea în care s-au băgat. Dacă vor să-şi perpetueze neamul, nu au altă soluţie decât să-şi nege condiţia, fuzionând – chiar dacă numai in vitro – cu genul opus.
Cât despre hibrizii gen Conchita Wurst, nu-mi pot imagina ce fel de satisfacţie poate trăi în sinea ei / lui şi nici nu vreau. Partea perversă mi se pare nehotărârea în ceea ce priveşte aparenţa ei. S-o vedem ca femeie? Să-l considerăm bărbat? Femeia cu barbă nu este ceva nemaiîntâlnit. În conştiinţa oamenilor din trecut, aceasta era definiţa anomaliei. Dacă noi o aducem pe scenă şi o punem să întruchipeze un mit asociat cu speranţa – cel al păsării Phoenix – ne tăiem singuri craca de sub picioare.
E ca şi cum am sugera că salvarea – după care tânjim cu toţii, într-o formă sau alta – ne va veni dintr-o formă prăbuşită, care n-are nicio legătură cu vreo lege divină, adică certă. Cei care îşi dau ochii peste cap când citesc asemenea lucruri, să închidă pagina chiar acum şi să plece, pentru că n-au ce să caute aici. Sunt fiinţe care se mulţumesc cu mult prea puţin. Eu sunt convinsă că absolut tot ce facem simbolizează ceva şi are consecinţe care ne vor afecta pe toate planurile, chiar dacă nu suntem în stare să vedem şi să înţelegem asta acum. La fel ca toate legile fizicii a căror influenţă, chiar şi dacă nu le cunoaştem, o trăim din plin.
Cineva care ştie cum funcţionează aceste legi, poate să prezică ceea ce va urma. Îndrăznesc să spun că şi la nivel uman este exact la fel. Premiind-o pe Conchita i-am dat atât girul autorităţii, cât şi al majorităţii – de care au atâta nevoie cei care aşteaptă să li se spună ce să facă, pentru că singuri nu ştiu încotro s-o apuce. Partea proastă este că i se deschide calea către normalitate, care devine astfel şi mai viciată. Dacă există un spirit rău undeva, care şi-a propus să arunce peste oameni tot ce este mai groaznic şi absurd, probabil că acum îşi freacă mâinile de bucurie :(
Faptul în sine că un tip cu barbă şi-a pus într-o zi o rochie şi a interpretat un cântec drăguţ pe scena unui concurs – pe care l-a şi câştigat – este sumar prin comparaţie cu semnificaţiile şi implicaţiile lui. Acelea care nu se văd, dar lucrează. Care ne vor face, la un moment dat, să ne zvârcolim în chinuri şi să ne plângem soarta. Dar noi şi numai noi suntem singurii ei autori. Am speranţa că bunul simţ încă n-a pierit, însă. Ca dovadă, avalanşa de reacţii. Cei superficiali se vor grăbi să se alinieze cu autoritatea şi majoritatea – treaba lor. Cei care caută adevărul şi autenticul, îşi dau seama că ce au ei de găsit nu e aici. Sper să fie cât mai mulţi şi să facă diferenţa atunci când va fi nevoie.
Sursa: http://puteredefemeie.wordpress.com/