Mărimea (nu) contează!

Mărimea (nu) contează!

Se spune că mărimea contează. Am căutat argumente pro şi contra ideii, să vedem: e mit sau realitate?

Ce te-a făcut să-l alegi pe iubitul tău, dintre atâţia alţii? Gândeşte-te. A fost zâmbetul irezistibil sau felul în care te-a privit pătrunzător? Sau poate gestul cu care te-a tras lângă el într-un moment în care nu te aşteptai. Sărutul care ţi-a înmuiat genunchii sau îmbrăţişarea care te-a ameţit? Au fost tot atâtea amănunte care te-au atras la el dinainte de a ajunge în pat. Consilierul Hitch din filmul american cu acelaşi nume lansează o idee care merită să fie luată în considerare: 80% dintre femei ştiu dacă o relaţie va merge sau nu încă de la primul sărut. Te mai interesează dimensiunea sexului unui bărbat dacă îţi prinde gura ca într-o menghină – şi el numeşte asta sărut?! – sau dacă salivează ca o ploaie torenţială la Londra? OK, hai s-o luăm altfel. S-a priceput şi la sărutat, şi la privit, şi la vorbit şi la tot ce ai mai avut tu nevoie. Ajungeţi la „momentul adevărului” şi constaţi că „bijuteria” lui nu măsoară mau mult de zece centimetri – cu indulgenţă. Simţi cum te umple un val de compasiune amestecat cu revoltă. Ai vrea să fii cel mai bun prieten al lui, dar niciodată iubita. Îi acorzi o şansă, dar complet lipsită de convingere. Toate speranţele lui se năruie în clipa în care citeşte în ochii tăi: „N-o să poată”. Şi cu asta basta. Îţi continui căutarea până la următorul „moment al adevărului”. Şi până când?

beach sex funny

Dimensiuni din moşi strămoşi

Să luăm Kamasutra, Biblia iubirii din toate timpurile. Găseşti acolo tot ce vrei despre amor, inclusiv despre dimensiuni. Sunt date trei tipuri de organe, pentru fiecare sex. Femeia poate să aibă lungimea vaginului de: „Căprioară” (mic), „Iapă” (mijlociu) şi „Elefantă” (mare). Corespunzător, bărbatul poate fi: „Iepure”, „Taur” şi „Armăsar”. Nu se recomandă să pui un „Iepure” cu o ”Elefăntiţă”, îţi dai seama… S-ar termina totul înainte să înceapă. La fel, o „Căprioară” cu un „Armăsar”, e o imagine traumatizantă. După care citeşti în orice tratat de anatomie că dimensiunea vaginului variază între 7 şi 12 centimetri lungime. Şi studiezi statisticile care spun că marea majoritate a penisurilor în erecţie au între 13 şi 15 centimetri, şi te întrebi: unde-i problema? Orice ginecolog îţi poate atinge colul cu degetul la o consultaţie normală. Vaginul e făcut din fibre elastice, se întinde. Întrebarea este: la fel cum se întinde, n-ar putea să se şi contracte?

 

Antrenează-ţi muşchii vaginali

Exerciţiile Kegel
Ai citit atât de des despre ele, că nici nu mai clipeşti când auzi de aşa ceva. Dar le-ai practicat? Orice bărbat geme de plăcere când îl strângi tare. Foloseşte orice moment în care n-ai ce face ca să faci contracţii vaginale. Verifică efectele pe pielea… lui.

Bilele gheişei
Se spune că gheişele erau capabile să modeleze figurine de ceară cu muşchii vaginului lor antrenat cu biluţe din care găseşti şi în ziua de azi la orice sex shop. Tu nu trebuie decât să-l ţii strâns pe iubitul tău înăuntru, indiferent câţi centimetri are.

De unde vine satisfacţia?

Specialiştii au ajuns la concluzia că satisfacţia sexuală este legată de mai mulţi factori, dintre care dimensiunea organelor nu este nici pe departe cel hotărâtor. Degeaba ai iubit „Armăsar”, dacă vă certaţi de patru ori pe zi. Femeile au foarte mare nevoie să se simtă înţelese şi valorizate pentru a se relaxa psihic înainte de a face dragoste. Cu un bărbat care te critică şi te stresează, ştii prea bine: nici nu te lubrefiezi, darămite să ai orgasm! Cui îi mai pasă că penisul lui are 21 de centimetri? Şi apoi, spune drept, ce ai prefera: un bărbat care te duce pe culmile plăcerii într-un preludiu de jumătate de oră şi care e mediu dotat, sau unul care e brutal şi nepriceput, cu un penis uriaş? Deschiderea pe care ai căpătat-o în timpul preludiului prelungit te va face să fii receptivă la mişcările lui, îţi va trezi sentimente care te vor face să fii atentă la comuniunea dintre voi. Ca un făcut, vaginul tău va şti să-l „îmbrăţişeze” exact aşa cum e nevoie ca să fiţi amândoi împliniţi şi fericiţi. Nu vrem să spunem că nu înţelegem valoarea unui penis mare acolo unde este nevoie. Sigur că şi Domnul Uriaş îşi atinge scopul până la urmă. Dar nu neapărat şi niciodată numai din cauza mărimii.

 

Soluţii pentru el

Jucăriile sexuale au fost inventate pentru oameni cu chef de viaţă. Cui îi foloseşte să se complexeze când scopul e altul? Dacă tot folosiţi prezervativ când faceţi dragoste, ce-ar fi să-l înlocuiţi cu un manşon pentru penis? Îl acoperă, îl prelungeşte, îl şi strânge puţin, cât să-i placă…

Fii antrenoarea lui încurajatoare. S-a inventat ceea ce se numeşte: „vacuum developper”, o pompă cu vid care trage de penis şi îl lungeşte încetul cu încetul. Dacă nu face excese, în câteva săptămâni, se văd rezultate notabile, fără alte tulburări.

 

Mărimea contează… pentru bărbaţi

Dacă ar fi să ne luăm după rezultatele unui studiu de specialitate de anvergură, doar pe ei îi roade

50% din bărbaţii americani au declarat că nu îşi doresc să aibă penisul mai mare

85% din femeile implicate în acelaşi studiu au spus că sunt mulţumite cu dimensiunile iubiţilor lor

6% din femei consideră că partenerul lor este mai mic decât media

Articol publicat în revista Unica 
Sursa: http://puteredefemeie.wordpress.com/

Alegeti cantitatea dorita

Pachet de bază - 4 capsule
80 RON + transport
Pachet mediu - 8 capsule
120 RON + transport
Pachet mare - 12 capsule
180 RON + transport
Ofertă de toamnă: 12+8 capsule
(transport gratuit)
280 RON
Ofertă de toamnă: 12+4 capsule
(transport gratuit)
250 RON

Garantia

Daca nu a avut efect, iti garantam 100% pay-back. Scopul nostru e sa fii satisfacut.

Produs cu certificat medical

XXL Powering pentru mărirea potenței este un produs înregistrat cu marcaj verde

Ambalaj discret

Capsulele XXL Powering sunt livrate într-un ambalaj discret .

Livrare

După o comandă reușită confirmarea va fi trimisă la adresa dvs. de e-mail. Dacă nu găsiți acest mail în Inbox, vă rugăm să verificați și folderul Spam. Pentru mai multe informații și lămuriri vă rugăm să nu ezitați să sunați la numărul de telefon: